Se dau 500 de lei de la stat pentru acești români: ce poți face cu banii, ce faci ca să-i primești
În fiecare an, statul român întinde o mână de ajutor celor care au probleme financiare. Pentru a preveni abuzul, banii care se dau nu pot fi folosiți chiar la orice, ei sunt oferiți sub formă de tichete sociale sau o utilitate precisă.
În luna aprilie a acestui an, elevii defavorizați de pe meleaguri mioritice se vor bucura de un ajutor social în valoare de 500 de lei. Banii vor fi oferiți sub formă de tichete sociale pentru sprijin educațional, disponibili pe un card electronic preplătit de la Mastercard. Este însă foarte important de reținut că acei bani nu pot fi scoși de la bancomat și nici nu pot fi dați pe băutură, de exemplu. Este sunt pentru materiale școlare, uniforme, rechizite sau cărți, atât. Mai mult decât atât, doar un număr limitat de magazine le suportă.
Ce sunt tichetele sociale, cum le primești
De ajutorul de la stat sub formă de tichete sociale pot beneficia doar elevii din familii cu venituri lunare mici. Este vorba de copii ai căror părinți nu pot asigura pentru fiecare membru al familiei mai mult de 50% din salariul de bază mediu brut, respectiv 1275 de lei. Cardurile electronice cu tichete sociale sunt transmise către inspectoratele județene până la sfârșitul lunii martie, iar în aprilie începe distribuirea lor către beneficiarii finali.
Este important de reținut că, deși primești doar 500 de lei pe cardurile valorice de la Mastercard, ar fi bine să nu le arunci. În cazul în care te încadrezi și anul viitor în schema de ajutor, banii îți vor fi virați pe același card, în cazul în care inițiativa va continua și în 2023.
Una peste alta mecanismul este unul cât se poate de clar. Nu toți copii vor beneficia de ajutor de 500 de lei, iar cei care se vor bucura de acești bani nu îi vor putea cheltui decât pe materiale școlare, rechizite, cărți sau uniforme la unul sau mai multe dintre magazinele care vor veni listate împreună cu cardul de tichete sociale.